Free Porn
xbporn

https://www.bangspankxxx.com

mapacuproiecte.ro

AcasăCu ochii pe institutiiAgenții publiceProiectul ”O afacere beton” sau cum și-au betonat niște constructori din Bacău...

Proiectul ”O afacere beton” sau cum și-au betonat niște constructori din Bacău drumul către Tribunal

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a patru inculpați (trei oameni de afaceri și SC WINFOR TRADE SRL), sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene (săvârșite sub forma instigării, autoratului sau complicității).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada iulie 2021 – ianuarie 2022, în vederea finanțării proiectului intitulat „O afacere beton” finanțat din fonduri europene, inculpata SC Winfor Trade SRL împreună cu reprezentantul societății, la instigarea și beneficiind de ajutorul celorlalți doi inculpați, ar fi folosit cu rea credință mai multe documente și declarații false, inexacte și incomplete care au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei de 947.723 lei provenită din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.

În concret, proiectul finanțat din fonduri europene a vizat achiziția unei stații mobile de betoane și a unui încărcător frontal, iar pentru a putea fi declarat eligibil proiectul, reprezentantul societății SC Winfor Trade SRL ar fi declarat în mod nereal la autoritatea contractantă, Agenția pentru Dezvoltare Regionala Centru, faptul că societatea sa face parte din categoria microîntreprinderilor și ar fi omis să precizeze faptul că acționarul majoritar al societății deține mai multe societăți cu obiect de activitate în domeniul construcțiilor.

Totodată, în cursul derulării proiectului, reprezentantul societății SC Winfor Trade SRL ar fi fost ajutat de cel de-al treilea inculpat care, prin intermediul societății pe care o administrează, ar fi semnat mai multe documente nereale sau inexacte.

Astfel, ajutorul acordat de acesta din urmă ar fi constat în:

– ar fi semnat contractul de furnizare încheiat între cele două societăți cu toate că avea cunoștință de faptul că prețul contractului ar fi fost supraevaluat cu suma de 126.363,43 lei;

– ar fi semnat procesul verbal de predare-primire încheiat în data de 03.04.2021 între SC Winfor Trade SRL și societatea acestuia, cu toate avea cunoștință de faptul că utilajul nu corespundea contractului, lipsind programul de automatizare;

– ar fi semnat procesul verbal de punere în funcțiune a stației de betoane încheiat în data de 09.07.2021 între SC Winfor Trade SRL și societatea acestuia, cu toate avea cunoștință de faptul că stația nu ar fi fost pusă în funcțiune la acea dată și nu fuseseră făcute probele aferente recepției și instalării.

Toate aceste documente nereale sau inexacte ar fi fost depuse de reprezentantul SC Winfor Trade SRL la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, inculpata SC Winfor Trade SRL obținând astfel pe nedrept în două tranșe suma totală de 947.723 lei.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma menționată anterior reprezentând sumele plătite beneficiarului SC Winfor Trade SRL.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpatei SC Winfor Trade SRL.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Unul dintre cei trei inculpați, respectiv acționarul majoritar al SC Winfor Trade SRL, acuzat în acest dosar de săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru fapte similare în luna decembrie 2021, a se vedea comunicatul nr. 18/VIII/3 din 06 ianuarie 2022 (comunicatul nr. 3). În acest moment, dosarul respectiv se află în curs de judecare pe rolul Tribunalului Neamț.

DNA precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

DNA menționează că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

foto cover statii – beton.ro

Donează pentru a susține site-ul mapacuproiecte.ro.

sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001

Articole recente

exploreaza mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.