Asociația Grupul de Acțiune Locală „ȚINUTUL VINULUI” împreună cu Asociația Grup de Acțiune Locală „ADA KALEH” și Asociația Grup de Acțiune Locală „PLATOUL MEHEDINȚI” implementează proiectul de cooperare „Electric Bike – pedalăm prin sate”, finanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în cadrul submăsurii 19.3 B, Componenta B – „Implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală selectate”, anunță cele trei asociații, prin Sistemul Electronic de Achiziții de Achiziții Publice ( SEAP ).
Prin implementarea proiectului vor fi aduse soluții inovatoare pentru problemele identificate în teritoriile GAL partenere. Astfel, se va realiza un sistem de bike sharing, respectiv achiziția și instalarea unor stații electrice de încărcare (standuri de andocare și încărcare) dotate cu biciclete electrice. Mai exact, vor fi cumpărate 220 de biciclete electrice, 22 de standuri de andocare și încărcare biciclete și o aplicație software pentru cele 220 biciclete repartizate pe teritoriul celor 3 GAL-uri.
Autoritatea contractantă este Asociația Grup de Acțiune Locală ”Ada Kaleh”, cu sediul în comuna Șimian, jud. Mehedinți, având ca parteneri: Asociația Grup de Acțiune Locală ”Platoul Mehedinți”, cu sediul în comuna Isverna, jud. Mehedinți, și Asociația Grup de Acțiune Locală ”Ținutul Vinului”, cu sediul în comuna Măciuca, județul Vâlcea.
Valoarea totală estimată: 2.195.825 lei.
Cum vor fi împărțite bicicletele și stațiile de andocare?
Pe teritoriul Asociației Grupul de Acțiune Locală „ȚINUTUL VINULUI” ( jud. Vâlcea ) vor fi amplasate 6 stații de andocare care vor fi echipate cu 60 de biciclete și aplicație software pentru 60 de biciclete.
Pe teritoriul Asociația Grup de Acțiune Locală „ADA KALEH” ( jud. Mehedinți ) vor fi amplasate 8 stații de andocare care vor fi echipate cu 80 de biciclete și aplicație software pentru 80 de biciclete.
Pe teritoriul GAL „PLATOUL MEHEDINȚI” ( jud. Mehedinți ) vor fi amplasate 8 stații de andocare care vor fi echipate cu 80 de biciclete și aplicație software pentru 80 de biciclete.
Data de deschidere a ofertelor: 11 mai 2023.
Criterii de atribuire: cel mai bun raport calitate – preț.
foto cover pexels.com/Hasa Zahra
Donează pentru a susține site-ul mapacuproiecte.ro. sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001