mapacuproiecte.ro

AcasăEditorialModelul economic chinez, analizat de Comisia Europeană

Modelul economic chinez, analizat de Comisia Europeană

Sistemul economic chinez se bazează pe conceptul unei „economii de piață socialiste”. Acest concept este consacrat în Constituția Chinei și determină guvernanța economică a Chinei. Principiul de bază este „proprietatea publică socialistă asupra mijloacelor de producție, și anume proprietatea întregului popor și proprietatea colectivă a oamenilor muncii”. 

Economia de stat este considerată „forța conducătoare a economiei naționale”, iar statul are mandatul „de a asigura consolidarea și creșterea acesteia”. În consecință, configurația generală a economiei chineze nu numai că permite intervenții substanțiale ale statului în economie, ci le prevede în mod expres. Noțiunea de supremație a proprietății publice asupra celei private domină întregul sistem juridic și este subliniată ca principiu general în toate actele legislative centrale. 

Legislația chineză în materie de proprietate este un exemplu perfect în acest sens: aceasta se referă la faptul că China se află în stadiul primar al socialismului și încredințează statului susținerea sistemului economic de bază în temeiul căruia proprietatea publică joacă un rol dominant. Sunt tolerate și alte forme de proprietate, legislația permițând dezvoltarea acestora alături de proprietatea statului.

 

În plus, în temeiul legislației chineze, economia de piață socialistă este dezvoltată sub conducerea Partidului Comunist Chinez (denumit în continuare „PCC”). Structurile statului chinez și ale PCC sunt interconectate la toate nivelurile (juridic, instituțional, personal), formând o suprastructură în care rolul PCC și cel al statului nu pot fi diferențiate. În urma modificării Constituției chineze din martie 2018, rolului de conducere al PCC i s-a acordat o importanță și mai mare prin reafirmarea acestuia în textul articolului 1 din Constituție. 

 

După prima teză deja existentă a dispoziției: „[s]istemul socialist este sistemul de bază al Republicii Populare Chineze”, s-a adăugat o a doua teză, cu următoarea formulare: „[t]răsătura definitorie a socialismului cu caracteristici chineze este autoritatea Partidului Comunist Chinez”. Aceasta ilustrează controlul necontestat și în continuă creștere exercitat de PCC asupra sistemului economic al RPC. Această autoritate și acest control sunt inerente sistemului chinez și depășesc cu mult situația obișnuită din alte țări în care guvernul exercită un control macroeconomic general, în limitele căruia acționează forțele pieței libere.

 

Statul chinez se angajează într-o politică economică intervenționistă în vederea îndeplinirii unor obiective care mai degrabă coincid cu agenda politică stabilită de PCC decât să reflecte condițiile economice predominante pe o piață liberă. Instrumentele economice intervenționiste utilizate de autoritățile chineze sunt multiple, incluzând sistemul de planificare industrială, sistemul financiar, precum și mediul de reglementare.

 

În primul rând, la nivelul controlului administrativ general, direcția în care se îndreaptă economia chineză este reglementată de un sistem complex de planificare industrială care afectează toate activitățile economice din țară. Toate aceste planuri cuprind o matrice cuprinzătoare și complexă de sectoare și politici transversale și sunt prezente la toate nivelurile de guvernare. Planurile de la nivel provincial sunt detaliate, în timp ce planurile naționale stabilesc obiective mai ample. 

 

Planurile precizează, de asemenea, modalitatea de sprijinire a industriilor/sectoarelor relevante, precum și termenele în care trebuie realizate obiectivele. Unele planuri conțin încă obiective explicite privind realizările, în condițiile în care acestea au fost o caracteristică obișnuită în ciclurile anterioare de planificare. În cadrul planurilor, sectoarele și/sau proiectele industriale individuale sunt identificate ca priorități (pozitive sau negative), în conformitate cu prioritățile guvernului și cu obiectivele de dezvoltare specifice (modernizare industrială, expansiune internațională etc.) care le sunt atribuite. 

 

Operatorii economici, atât privați, cât și de stat, trebuie să își adapteze în mod eficient activitățile comerciale în funcție de realitățile impuse de sistemul de planificare. Aceasta se explică nu numai prin caracterul obligatoriu al planurilor, ci și prin faptul că autoritățile chineze competente de la toate nivelurile de guvernare aderă la sistemul de planuri și își utilizează competențele în mod corespunzător, determinând astfel operatorii economici să respecte prioritățile stabilite în planuri.

 

În al doilea rând, la nivelul alocării resurselor financiare, sistemul financiar al Chinei este dominat de băncile comerciale de stat. Aceste bănci, atunci când își elaborează și pun în aplicare politica de creditare, trebuie să se alinieze la obiectivele politicii industriale a guvernului, și nu să evalueze în primul rând meritele economice ale unui anumit proiect. Același raționament este valabil și pentru celelalte componente ale sistemului financiar chinez, cum ar fi piețele titlurilor de capital, piețele de obligațiuni, piețele de participațiuni private etc. De asemenea, aceste părți ale sectorului financiar, altele decât sectorul bancar, sunt organizate din punct de vedere instituțional și operațional într-un mod care nu este orientat spre maximizarea funcționării eficiente a piețelor financiare, ci spre asigurarea controlului și facilitarea intervenției statului și a PCC.

 

În al treilea rând, la nivelul mediului de reglementare, intervențiile statului în economie se realizează sub multiple forme. De exemplu, normele privind achizițiile publice sunt utilizate cu regularitate în vederea atingerii altor obiective de politică decât eficiența economică, subminând astfel principiile bazate pe piață în domeniul respectiv. Legislația aplicabilă prevede în mod specific că achizițiile publice se efectuează pentru a facilita atingerea obiectivelor stabilite de politicile de stat. Natura acestor obiective rămâne totuși nedefinită, lăsând astfel organismelor decizionale o marjă largă de apreciere. În mod similar, în domeniul investițiilor, GC menține un control și o influență semnificative asupra destinației și amplorii investițiilor de stat și private. Autoritățile utilizează examinarea investițiilor, precum și diverse stimulente, restricții și interdicții legate de investiții ca instrumente importante de sprijinire a obiectivelor politicii industriale, cum ar fi menținerea controlului statului asupra sectoarelor esențiale sau consolidarea industriei interne.

 

În concluzie, modelul economic chinez se bazează pe anumite axiome de bază care prevăd și încurajează intervenții multiple ale statului. Astfel de intervenții substanțiale ale statului sunt în contradicție cu jocul liber al forțelor pieței, ceea ce conduce la distorsionarea alocării eficiente a resurselor în conformitate cu principiile pieței.

 

Sursa: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

foto cover pexels.com/Saunak Shah

Donează pentru a susține site-ul mapacuproiecte.ro.

sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001

Articole recente

exploreaza mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.