Parcul fotovoltaic plutitor va avea o putere de 5 MW și va fi dotat cu soluții inovatoare de stocare a energiei electrice. Parcul va funcționa în cadrul unei ferme eoliene offshore, care va fi construită de compania germană RWE, în baza unui contract semnat cu guvernul olandez. Proiectul se numește Hollandse Kust West VII.
CEO-ul SolarDuck, Koen Burgers, a afirmat recent: „acesta este un proiect emblematic pentru SolarDuck și o etapă importantă pentru industria parcurilor fotovoltaice plutitoare, în dezvoltarea ei mai largă. Suntem mândri să colaborăm cu partenerul nostru, RWE, în acest proiect important.”
SolarDuck produce energie curată utilizând tehnologie de ultimă generație. SolarDuck este o companie olandeză-norvegiană desprinsă din compania Damen Shipyards, cel mai mare constructor naval din Țările de Jos.
Parcul eolian Hollandse Kust West (HKW) VII, în cadrul căruia va fi construit parcul fotovoltaic plutitor, este unul dintre cele două parcuri eoliene care urmează să devină operaționale până în 2026, cu o capacitate de 700 MW.
Ferma eoliană offshore este situată la aproximativ 28,6 mile marine (53 de kilometri) în largul coastei de vest a Țărilor de Jos. În plus față de producția de energie eoliană offshore, Guvernul olandez a solicitat firmelor participante la proiect să ofere soluții pentru integrarea completă a tuturor surselor de electricitate offshore din sistemul energetic olandez cu scopul de a contribui la atingerea obiectivului de 21 GW de energie eoliană offshore în jurul anului 2030.
foto cover SolarDuck
Donează pentru a susține site-ul mapacuproiecte.ro. sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001